Octavian Popescu a reușit un nou gol de senzație pentru FCSB, iar vedeta roș-albaștrilor știe secretul evoluțiilor bune din ultima perioadă, după ce a fost decisiv în victoria cu FC Voluntari, scor 1-0.
Fotbalistul pe care Gigi Becali vrea o avere nu se aștepta la un gol de excepție, dar recunoaște că e motivat de faptul că patronul de la FCSB îl laudă de fiecare dată.
„Este un jucător fenomenal. Nu face un meci slab. Cine-l vede că joacă slab nu se uită la cifre, habar nu are de fotbal”, a spus recent Mihai Stoica, cu referire la „perla” de la FCSB.
Octavian Popescu a recunoscut că are mai mult curaj de ceva timp și este gata să fie omul decisiv pentru FCSB, dovadă că a adus trei puncte mari și cu FC Voluntari, scor 1-0.
„Sincer, nu mă așteptam! Am prins curaj, am început excelent anul și e bine că marchez. Sunt foarte fericit, e o ambiție în plus să trag echipa după mine. Am bătut o lovitură liberă, dar în tribună”, a spus Octavian Popescu.
FCSB: Târnovanu – V. Creţu, I. Cristea, Miron, Radunovici (V. Gheorghe ’69) – Edjouma (Mamut ’64), Şut (Oaidă ’84), Olaru – A. Cordea (I. Stoica ’84), Fl. Tănase, Oct. Popescu. Antrenor Anton Petrea;
FC Voluntari: M. Popa – Ricardinho, Tamaş, Armaş, Briceag (Al. Vlad ’46) – Meleke, Helder Tavares – Raţă, Budescu (L. Fulop ’58), I. Gheorghe (C. Costin ’76) – Marcelo Lopes (Olawalle ’82). Antrenor Liviu Ciobotariu.
Cu siguranță, Octavian Popescu nu este numai pe lista lui Bayern, eu cred că este pe listă la toate echipele, pentru că echipele mari au scouteri în toate țările. Ei vin și nu anunță pe nimeni. Foarte rar anunță” – Florin Prunea, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER